22 august 2010

Delta Dunarii - Flora si Fauna

Dunarea, al doilea fluviu al Europei dupa Volga si al 26-lea din lume cu aproximativ 2.900 km lungime si peste 800.000 km², dimensiunea bazinului populat de cca. 80.000 locuitori din 10 tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generosului fluviu care îsi îndeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare", cunoscut, apreciat si batut, de la vasele feniciene la motonavele din vremurile noastre.

Denumita Istros de argonauti sau Danubius de romani sau "rege între fluvii" de catre Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul României ultimii 1075km încheindu-si calea prin Delta, cea mai reprezentativa de pe batrânul continent si una dintre cele mai complexe din lume.
Este un capat de lume original, unic în felul sau: cel mai tânar pamânt al Europei, vecinul unora dintre cei mai batrâni munti ai planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400 mil. ani), petec de pamânt si ape vesnic în lupta, mereu altfel, paienjenis de canale, grinduri, gârle, paduri cu aspect tropical, dune fluvio- marine într-o ampla, permanenta metamorfoza .

La început a fost un golf la Marea Neagra, unde acum 13.000 ani un cordon litoral de aluviuni a început sa se formeze pe locul ocupat în zilele noastre de la nord la sud de grindurile: Jibrieni, Letea, Caraorman si Crasnicol.
Golful s-a închis putin câte putin si s-a transformat într-un liman unde aluviunile aduse de fluviu au constituit Delta.
Prin diversitatea sa biologica - însumând nu mai putin de 32 ecosisteme diferite, 1668 specii de plante (de la paduri de stejari, la nuferi), 3864 specii de fauna salbatica din care 160 pesti (dintre care cei mai faimosi sunt sturionii, chefalii si scrumbiile) si 325 pasari (printre cele mai cunoscute fiind vulturul plesuv, pelicanul, lebada cântatoare, cocorul, cormoranul, egreta), Delta a fost pe drept cuvânt denumita de UNESCO "rezervatia biosferei".
Astazi Delta se întinde între 3 brate de la nord la sud: Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe.
Bratul Chilia este primul care se desprinde de fluviu la 11 km în amonte de Tulcea . Este cel mai tânar, cel mai lung brat (120 km) si cel mai adânc cu debitul cel mai mare.
La 17 km în aval de Tulcea în locul numit Cotul Sf. Gheorghe se separa celelalte 2 brate - Sulina spre est si Sf. Gheorghe spre sud-est. Bratul Sf. Gheorghe care marcheaza frontiera meridionala a Deltei este cel mai sinuos si cel mai vechi dintre brate.
In Delta Dunarii predomina vegetatia de mlastina stuficola, care ocupa cca. 78% din suprafata totala.

Principalele specii: stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitica si numeroase alte specii. Vegetatia de saraturi ocupa 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate si solonceacuri marine.
Zavoaiele sunt paduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvolta pe 6% din totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristica peisajului.
Intâlnim patru tipuri de zavoaie :
- zavoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase si sunt inundate cea mai mare parte a anului;
- pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc zavoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se adauga speciile plantate: plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pennsylvania;
- un tip de zavoi mai rar este arinisul (predomina Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marina.
Vegetatia pajistilor de stepa nisipoasa este extinsa pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman si Saraturi.
Vegetatia pajistilor de grind se dezvolta pe cca. 3% din totalul suprafetei deltei, în special pe pe grindurile fluviale supuse inundarii periodice.
Vegetatia emersa este dominata de stuf (Phragmites australis), papura (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris).
Vegetatia tufisurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe tarmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafetei deltei.
Padurile de câmpuri marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepa, numite local hasmace, cu stejar brumariu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurator (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), si cu plantele agatatoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintã numai 0,8% din totalul suprafetei Deltei Dunarii.
Delta Dunarii adaposteste o bogata si variata fauna ce numara specii unice in Europa sau chiar in lume.

Fauna acvatica cuprinde numeroase specii de pesti de apa dulce si mare (somn, caras, stiuca, crap, platica, babusca, rosioara etc.) si sturioni (morun, pastruga, cega, nisetru).
Pasari - monumente ale naturii
Conditii deosebit de favorabile ofera Delta Dunarii celor peste 300 de specii care au nascut faima de paradis al pasarilor: cormoranul, pelicanul, lebada muta, lebada cantatoare, califarul rosu si alb, vulturul pescar si codalb, egreta alba, etc.
Legea protejeaza 10 specii – unele fiind declarate monumente ale naturii. Aceste specii protejate pot fii divizate astfel:
- monumente albe – (cu penaj alb) - pelicanii comun si cret, lopatarul, egreta mare simica, lebada muta, lebada cantatoare;
- monumente policrome – (cu penaj colorat in negru cu verde, galben, maro, albastru) - piciorongul, vulturul codalb, avozeta - sunt doar cateva.
Dintre mamifere pot fi intalnite: vulpea, iepurele, mistretul, vidra, nurca, bizamul, cainele enot, iar dintre reptile: broasca testoasa de balta, sarpele de apa, etc.
Flora si fauna Deltei Dunarii imbraca particularitati ce transforma regiunea intr-un monument al naturii. GO TO TOP^

4 comentarii: