18 iulie 2010

Dunarea a rupt digul la Ceatalchioi, Tulcea

Digul de protectie in care s-a investit anul trecut un milion de euro a cedat sub presiunea Dunarii. Casele oamenilor au cazut ca niste cutii de carton si zeci de familii au fost evacuate.
Ultimele informatii furnizate de autoritati spun ca pana acum 60 de oameni au fost evacuati pe nava Mircesti, iar alte 60 de persoane si-au parasit de buna voie casele, in timp ce 25 de familii refuza sa plece si acum.
Echipele de interventie de la ISU, jandarmii si pompierii incearca sa repare spartura din digul care nu a rezistat in fata fluviulului.
213 gospodarii din cele peste 250 existente in sat au fost afectate de inundatii, adica aroximativ 90% din localitate.
In prezent, aceasta localitate este afectata aproape in totalitate.
Liviu Stoica, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Tulcea, a declarat ca persoanele care nu vor sa plece au fost informate cu privire la riscuri, dar nu pot fi fortate sa-si paraseasca gospodariile.
60 de oameni au fugit din calea urgiei spre zonele mai inalte din sat, iar 46 de sinistrati au fost dusi direct la Tulcea.
Digul din comuna Ceatalchioi a mai cedat o data in primavara anului 2006 si de atunci oamenii au cerut intr-una ajutorul autoritatilor pentru refacerea lui.
Ar fi necesare 10 milioane de dolari, penru o constructie rezistenta a apreciat la acea vreme prefectul care era in functie atunci, dar din acesti bani pana la urma au ajuns acolo un milion de euro.
Problemele continua pentru locuitorii din aceasta zona a tarii, pentru ca meteorologii au emis o avertizare "cod galben" de ploi si vijelii pentru sase judete din Baragan si Dobrogea. Acestea sunt Galati, Braila, Ialomita, Calarasi, Constanta si Tulcea. Avertizarea este valabila pana sambata la ora 10.00.
In cele sase judete vor fi averse, insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului cu aspect de vijelie.
Cantitatile de apa vor depasi 25 - 30 l/mp, iar pe arii restranse, in special pe zona litorala, 50 l/mp.
Deja ploile torentiale au creat pagube si au inundat orasul Constanta inca de ieri. In mai putin de o ora apa de pe mai multe strazi acoperea masinile si intra in apartamentele oamenilor.
Pe de alta parte nici nordul Moldovei nu are liniste. La Botosani deja s-a anuntat evacuarea mai multor localitati, dupa ce hidrologii au prognozat o noua viitura venita din Ucraina.
GO TO TOP^

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu